Ieri era pe tărm furtună. Azi, pe plajă... nori și vânt. Lume multă se strânsese ca să-mi tulbure un gând. Sub Luceafărul de Seară iar atârnă corn de lună. Să-ți mai spun? Se otrăvise punctul din îndoieli ostile. Se tot lărgise locul, spărgând mărunt norocul. Sub curba integrală țineai măsura-n loc, îngemănând contrarii in joc secund de foc. Tu-ți rătăciseși ceata într-un desiș cu Dante în timp ce eu urcam cărarea cu Andante.


Luceafărul coborâse mult între trestii. Pescărușii plonjau să-l prindă din spatele oglinzii. El se adâncea însă în cerul din nămolul apei. Fără stele, fără lună, fără ecou. Mâine, înspre amiază, voi coborâ să învăț nuanțele acestui nămol. Așa ți-am promis. Cotisem pe cărarea coborâtoare spre mare. Jumătățile inegale ale lui 17:34 ne chemau la ceasul solar. O perdea de pădure era acolo unde părea că șoaptele au scăpat un strigăt...