Între timp, viața da din coadă pe lîngă mine, mai rînjea uneori,
eu purtam aceleași cămăși murdare la guler
de jegul unor amintiri caduce.
în pantofi își făcuseră deja casă
o pereche de vise cu demoni.

Era ca dragostea mărturisită dintre două becuri de 100 W
- pînă la capătul filamentului - își ziceau ele, dar eu știam
că nici o ploaie nu mai poate spăla urma sărutului tău
întipărită în mine ca o fosilă dintr-o eră uitată.

Vino, vino, îmi striga de la nu știu ce etaj un curcubeu albinos
eu ezitam, aflasem de undeva, probabil de la știri că orice
curcubeu
începe și se termină
la rădăcina unui arbore.