Mi-ai rănit inima
cu fecioarele iride
coapte-n soare;
feminină cît se poate
cu universul în plete
și albastrul
peste ale tăle toate.

M-am prăbușit
de sârutul dulce
și m-ai privit mirată,
oare ai să mă strivești mai tare
dacă aș mai încerca odată?

tu dulce-o ca neaua
proaspătă peste zarea
frămîntată de azur,
peste infinitul meu bărbătesc,
care ma joci cu unghia de copilă
cînd te strîng;
tu mă aprinzi
mă stingi,
și după poftă
mă arunci in jocul tău
de fată.
Si-am să-ți cad din nou cu un sărut
iar tu, ai să ma înghiti
în vraja fiintei tale
fermecata,
inima julita tu ai sa-mi furi
ca sa-mi lasi gol locul
unde stia doar cum sa bata.
Dar ma las prins
in capcana
Jocului de dragoste,
ca-ci e tot ce-avem mai frumos
in viata asta
de iluzii, de agonii
de cioburi de mari inimi
de albastre ceruri
sparte.