Înfrigurat de-un nou Răsărit
și-nsângerat de-un nou Apus,
spre Golgota ridic privirea-mi,
acolo, unde-I răstignit Iisus.
O lacrimă se scurge-n ochii-mi
și cade-n noaptea cea adâncă,
eu tac, tăcerea mă transformă
din trup de lut în trup de stâncă.
Se zbate clipa cea eternă
în visul meu căzut pe gânduri?
Răspunsul la-ntrebarea ceasta
îl voi găsi în patru scânduri.
Doamne al nost', Fiu al Veciei,
Vecia însăși re-ntrupată,
lasă lumina Ta preasfântă
spre-al nostru suflet să se-abată.
Ca să renaștem din furtună,
din patimi negre să ieșim
și să găsim liniștea noastră
în negre gropi de țintirim.
Căci Tu ești Viața fără Moarte
și Adevăru-adevărat,
ești Timpul ce-a pășit în Lume
și din trup mort a re-nviat.
Doar Tu ești sensu-a toate-n Lume,
Tu ești Iubirea, Tu ești Arta
și doară Þie eu mă plâng
atunci când mă încearcă Soarta.
Spre Golgota ridic privirea-mi
înfrigurat...