Cu palmele lipite de obrajorii tai,
simt intre umeri aripi cum imi cresc
si as putea sa zbor pana la norii rai
si intunericul din lume sa-l opresc.

Cu buzele arzand pe fruntea ta,
as fi ca zana buna din povesti,
ti-as darui din ceruri cate-o stea
si ti-as aduce soarele-n feresti.

Cu sufletul aprins de chipul tau,
as fi ca focul pururi arzator
ce arde orice chin in jurul sau
si risipeste lacrima de dor.

As fi atat de multe dac-as putea sa fiu,
dar, in final, sunt numai mama ta,
iar sufletul si mintea mea o stiu:
Puiule mic, esti insasi viata mea!