Mi'am croit aripi din cetină și le'am căptușit cu sărutări,
Am zburat către soare, tot mai sus, tot mai sus,
Până când trupul meu a fost recunoscut ca intrus,
Printre îngeri păgâni, ce m'au zdrobit, vărsându'mă'n mări...

Te'am strigat din adâncuri, cu glas tremurat, aproape pierdut,
Ai zâmbit de pe'o creastă de nor, cu ochi otrăviți,
Ce'i ai doar atunci când privești marinarii striviți,
Pe sânul țărmului sterp, ce'a gustat din incestul visului mut...

Mi'am croit aripi din coaste și piele, cu lacrimi căptușite,
Mult prea amare, dar chemărea și brațele tale au topit,
Carnea rămasă pe inima crudă străpunsă de vise și mit,
A dorințelor fertil strigăt de'amor, turbat de sclipiri infinite...