Unde?...Când?...

Rătăcind printre troiene, de hârtii împăturite,
Am căzut în călimara cu cerneală transparentă.
Eminentă încercare, de strivire sub copite,
A ceva impur, impropriu...gen, trăire indecentă.
Slobozi Doamne pușcăria sufletelor gânditoare;
Punctul vieții nu-l cunoastem, doar de-o virgulă e loc,
Dacă frunza nu e frunză și nici floarea nu e floare;
Vinovată e rațiunea, focului lipsit de foc.
Existența e o roată, diabolic măsluită;
Parcă totul merge invers, numai timpul s-a oprit;
Eu, cel încă nenăscutul, hologramă rătăcită,
Merg pe drumul invizibil, către minus infinit.
Poate-ajung în Evul Mediu, regresând substanțial,
Viitorul e o treaptă descompusă din trecut
Și-am să schimb fără complexe, tot regatul, pe un cal
Și științele moderne, pentr-o sabie și-un scut.
Voi combate cu credință, pe un front de Cruciadă;
Doar războaiele-și au locul, pe acest rănit Pământ,
Vă trimit anticipate invitații la paradă
Și la tragica poveste, a vânărilor de vânt.