Dar mai ales nu

Dar mai ales nu-mi cereți să judec vreun om:

Asemenea-s cu toții, și-atât de diferiți –

Și cât de slab e omul, se cade să nu știți –

Și cât e de puternic – priviți opritul pom !



Cât de frumos pe lume se cade să vă mint –

Doar secera din minte, s-o pierdeti în otavă –

Odihna să vă fie, ca somnul, de argint –

Și să închideți ochii în pacea lumii, gravă –



Nu-mi cereți om să judec, problema nu-i umană,

Și n-are rezolvare în știință, sau în vers,

Către apus convergem, în cârje, sau în goană,

Și-ntelepciunea noastră-i deșartă-n Univers -



Căci viața nu-i a noastră, ne-a fost împrumutată,

Să îmblânzim durere și plâns universal –

Și-n loc de bunătate de mamă, și de tată,

Ne-am îmbrăcat menirea, și ochii – în metal –



În ziduri și în mode, în forme și culoare,

În simțuri ce răsfață, în toane și plăceri -

În loc de-ntâmpinare cu pâine și cu sare,

Ne-am lepadat de Tine, și mâine, ca și ieri –



Și spunem la minciună – progres, civilizație,

Și Te mărim, se poate, cu gura doar, și-i mult –

Și spunem depărtării de Tine – educație,

Și facem libertății, și voii noastre - cult –



Un idol tot mai mare, ce lacom, ne înghite,

Și-amestecă și bine, și rău – într-un păcat,

Și voia Ta ne pare, ca fructele oprite,

Ceva care există de-i bună de mâncat !



Și nici păcat nu este, doar veșnic, voia noastră,

Și nu este Creație, și nici Tu nu exiști,

Există libertatea și voia noastra proastă,

Suntem – în orice vremuri – fățarnici ariviști –



Ce este rugăciunea? Un fel de închinare

La cine? Nu dăm viață? Nu suntem infailibili?

Nu ne-aparține viața? N-avem determinare

Să fim noi Creatorii? Priviți-vă, Penibili!



O specie canibală, de Domni ce se mănâncă,

Dar spun că concurează, serviți cacofonia!

Au creier – de maimuță, și inimă – de stâncă,

Și-opun Dumnezeirii – năroadă, omenia!





Nu-mi cereți om să judec, problema nu-i umană,

Și n-are rezolvare în știință, sau în vers,

Către apus convergem, în cârje, sau în goană,

Și-ntelepciunea noastră-i deșartă-n Univers -



Căci viața nu-i a noastră, ne-a fost împrumutată,

Să îmblânzim durere și plâns universal –

Și-n loc de bunătate de mamă, și de tată,

Ne-am imbracat menire, și suflet – în metal –