Plângeri

Două sălcii plâng, alături, lâng-o albie secată.
Străduindu-se să-ntoarcă apa care-a fost odată;
Dar prin lacrimile-frunze,care cad ca-ntr-o uitare,
Se vor împleti cu foșnet, pașii molcom pe cărare.
Plânge piatra sfărâmată, de ciocanul fără milă
Și un fluture pe-o lampă, într-o zbatere sterilă.
Plâng cu rouă trandafirii, pe obrajii de petale,
Biciuiți de vânturi aspre și de ploi autumnale.
Plânge marea zbucimată, după marinarul mort
Și corabia cu care,n-o să mai revină-n port.
Plânge pana pe hârtie, siluită de cuvinte,
Ce-au umbrit cu rea credință, nimbul lucrurilor sfinte.
Plâng căzând din ceruri stele, risipite-n negrul haos,
Pe-o icoană, Maica Sfântă plânge singură-n pronaos.
De atâtea plângeri, parcă nici nu-i lucru de mirare,
Că Pământul pare-un petec,care s-a-necat în mare.