noapte pe cer încă mă rog
aș vrea să mă jignească un prieten mare
și ție dragoste de nicăieri
o lacrimă dulce să-ți beau
dar iată că e noapte și numai copilul
burghez al poeziei mă calcă pe frunte

voi știți să treceți atât de pașnici
prin noaptea mea fără să purtați
o singură floare

culcate șiruri vânt aglutinând
mă împiedică o lumină la pândă
cenușa pietrelor și iarăși
eu să ajung să fiu al lor
sunt partea de pământ infirmă
sub ploi mocnind spre lunecare
călcâiului nepăsător