unui violonist

un cerc înalt, peste frunți se așează
luminile încet coboară spre scenă.

stau tacută în scaunul meu și simt
fiecare sunet ce-ncearcă un ritm.

un fluier ascuns de atâtea viori
mă înconjoară ca un trecător atent

încercând timid să se așeze
într-un loc gol, sculptat într-un scaun de lemn.

atât de suav… atât de alert,
se ceartă în șoaptă, vioara, ținută la gât, atât de cochet.

te cunosc de undeva, din trecut
când încă cântai unui vis.

la fel de încruntat… la fel de tăcut,
aduceai ofrandă iubirii, cu mâna mereu întinsă spre mine.

mi-e dor de privirea tristă ce îmi arătai foarte rar…
să mă superi poate, sau poate fară habar.

atât de suav… atât de alert,
se retrage în șoaptă, vioara, ținută la gât, atât de cochet.

un cerc înalt, de final se ridică
luminile coboară acum doar spre mine.

mă ridic încet din scaunul meu
și simt cât de rece e scena lipsită de tine.