…dar nici acum și nici altădată
n-am străbătut altfel
decât în vârful picioarelor
curtea ta interioară
M-am agățat cu unghiile de ziduri
să nu calc peste ierburile tale vorbitoare
Am sărit pisicește peste ronduri
cu rozmarini înfloriți
mirându-mă de cât de albastre
îți sunt amprentele
Mi-am suspendat pașii
desupra fântânilor,
să nu le tulbur apele învârtejite
Þi-am pândit întoarcerile bogate,
ascunsă între tufe de mirt,
privindu-mi mirată conturul
răsturnat în țărână ca o pasăre gri,
desenată accidental între straturi

Recunosc, am vrut să-ți fur umbra
vălurind ca o mantie fosforescentă,
neglijent desprinsă din umăr
Am vrut să mă înfășor în ea,
tremurând,
ca în trupul tău însuți
Mi-am urât adesea așteptările
cum urăști ploile sărace
care vin în absență
sau când dormi și visezi
că nu vor mai curge
ape învolburate
niciodată prin tine

Þi-am violat proprietățile
ori de câte ori am dorit,
pedepsește-mă, prin urmare,
închide-mă definitiv
pe pământurile tale
ca pe-un infractor înrăit!