mâna mea lipită de geamul trenului
strigătul tău încă aleargă în urma lui

singură împotriva îndepărtării
inutil acest război

nu voi numi moarte așteptarea ta de zi cu zi

roata norocului nu se oprește
ne va aduce într-un târziu înapoi
ne va cuminți pentru totdeauna
fără drept de apel

nu vreau să fiu un fir de iarbă pe pajiștea aceasta
doresc să fiu pământul

din munți o piatră s-a rostogolit astă-noapte

știi uneori adorm cu mâinile întinse
încă mai vreau să simt geamul rece al acelui tren
din care nu am coborât
niciodată