Fericit cel ce ia cu sine
cînd pleacă din această lume
doar atît cît poate legăna pe o palmă,
căci în cealaltă e pedepsit
să țină strîns, ca pe o taină,
nimicul din care s-a născut.
Răsare soarele. Sunt eu cel ce
aleargă desculț pe discul lui auriu
pentru ca apoi să nu-și mai recunoască urmele?
Haotic și fără oprire e totul:
se face că stăm față în față
și rotim între noi un titirez
- eu într-un sens, tu în celălalt -
pînă cînd acestea devin unul singur.