unii
cred că omul și peștele
călătoresc la cer
împreună lovind din aripi
printre picături de ploaie
viețile lor travestite în
păsări la periferia lumii
într-o halucinantă coborîre
către abisuri
putrezi pînă la genunchi
ori pînă la coate
taine răuvoitoare
le-au acoperit cu miros
de pește crucile înclinate
spre miazănoapte catarge
de pescari morți ce
nu lasă să se
împrăștie putreziciunea
cu mirosul ei de sare
chiar dacă
lemnul încă ud al bărcilor
agonizează ca
după orice bătălie pierdută
iar
femeile lor uscate și impersonale
cu lumînările în pumn
traversează ziua ca și cum
s-ar trezi din somn