Știu că poleiala de căldură
Se așază pe umerii dalbi
Ca un cântec de seară
Legănat în zâmbetul pruncului.
Pe umerii dalbi,ridicați a mirare.
Doi ochi de copil,
Mai vioi în alte primăveri,
Acum mai blânzi,spre mine privesc.
Două mâini adună între ele
Obrajii roșii înflorați de frig.
Buzele se deschid a dojană
Dar eu cobor sfioasă pleoapele,
Strecurând o clipă un zâmbet năstrușnic
Și vorbe mieroase:”Bunica mea dragă”