părea sinceră
înspăimântată
de planuri ce se-ntind se agață de tălpi
în perspective clisoase ca niște jurăminte

câte timpuri să trec pe derulare rapidă
să-mi pretind că ești
memoria
ce pulsează
locuind o tăietură abilă

olea
stă nemișcată
acolo
înconjurată în miliarde de firișoare de tăcere
un praf auriu
cât să-ți dorești să întinzi mâinile
să-l poți atinge

nespus
fără sonor
în urma ei
se zvârcolește
țigarea
dusă pe jumătate fracturată
ca o încheietură

vreau înapoi

îți vreau viața
atât de virgină
ca un caiet proaspăt de librărie
scorțos
să-l înmoi cu mâinile mele

merită