Mă pune între buzele tăcerii,
Să-mi răscolesc ecou după ecou,
E vara toamna primăverii,
Nimicul vechi, același nou.

Mă plouă dintre crengi cu iz de floare,
Din două-n două clipe de răgaz,
Același cer, același soare,
Spărgând talaz după talaz.

Mă-nșiră singur pe o coardă,
Mărgea stingheră-ntr-un pian
Din lemn mă fă, să nu mă ardă,
Același frig din an în an.

Mă soarbe ca pe-un strop de nemurire,
Și-mi fă potcoave de cleștar,
Rășină-nchisă în iubire,
Murire-ntoarsă-n chihlimbar.