ceasul acesta îmi ticăie picătura de sânge
pe care simt că o pierd
se va smulge din mine cu durerea surdă
a norului care-și stoarce primul strop de ploaie

începutul sfârșitului
timpul
îmi mai lasă preț de o viață
sentimentul că pașii aceștia nu se vor șterge
chiar și atunci când nu voi mai putea stabili punctul
în care eu mă sfârșesc si restul începe

sunt un fel de păianjen-penelopă
îmi țes pânza cu grația celui care știe ca nu există limite
ci doar limitări cauzate de excesivul eu

trăiesc în proximitatea veșniciei pe care-am ales-o
punct
iar de la capătul lui esențe
ce se cern singure prin sita ochilor pânză

și știu
chiar dacă-mi ticăie ceasul
că dincolo de această picătură de sânge
este doar primul zbor