Scrisoare deschisă adresată inexistentului Dumnezeu

Eu, Doamne Sfinte, te-am plimbat cu mine,
Fără să știu măcar că mai exiști,
Când mi-a fost rău, ți-am dat din mine, bine,
Din lacrima acestor semeni triști –

Fără să știu, te-am internat cu mine
În camere modeste de spital,
Și-am încercat, în cerul fără Tine,
Să-Þi lustruiesc Biroul cel Oval –

Manoperă fără de preț din Tine
S-a cheltuit pe lutul meu falit,
Și-am strâns dobânzi, și datorii divine
Cât nu mai pot, nici veșnic, să achit –

Mă chiar miram ce singur sunt pe lume,
Că nu ești, de știam, Te-aș fi creat
Mai disperat, neputincios, ca mine,
Bolnav de nervi pe lumea unui pat –

Cu Tine jucam tenis în oglindă,
Cu Tine dușul îmi era botez,
Și vrăbii, și cocoși mi-erau colindă,
Așa cum brazii – țineau loc de crez –

Părea că o biserică păgână
Mi-ai ridicat, ca să adorm în pat,
Mi-era rușine să te iau de mână,
Să nu iau de la Tine vreun păcat –

Și tot veneam cu Tine prin spitale,
Și nu știam de ce nu mai am leac,
De ce nu poți, cu dreapta mâinii Tale,
Să însănătoșești întregul veac –

Și nu înțelegeam, ruină, pleavă,
De ce lumina lumii e așa,
De ce o lume stăruie, bolnavă,
În boala ei, și-i place, și o vrea -

Nebunii sunt afară – așa-mi spune
Un fierbător ce a murit demult,
Tu, Doamne, nu făceai nici-o minune,
Căci nu-Þi ceream - și Te-ar fi costat mult –

De-aș fi știut că ești, de bună seamă
Te-aș fi rugat, și ai fi cheltuit
Tot sângele de tată și de mamă
Să-mi fie bine, să fiu tot mai fericit –

Și fericirea-mi ar fi rupt, doar, numai
Petrolul de la gura unui om,
Sau apa, sau materia, sau urma-i
Doar să rostim, noi, oamenii: “Noi vom…”

Știi, Doamne care ești, dar nu există,
Numai odihnă cred că am visat,
O pace-așa… nici veselă, nici tristă,
În care nu mi Te-am imaginat –

Știi, Lumea noastră-atâta-i de frumoasă,
Și noi, nemuritori și înțelepți,
Doar partitura vietii noastre-i falsă,
De-abia când nu mai suntem – suntem drepți –

Ca niște câini, luptăm pe osul vieții –
Ca niște lupi, întindem ambuscade,
Statui, pretindem roadele nobleții,
Pământ, îl înghițim pe cel ce cade –

Știi, Doamne, dăruiește-ne cu gura
Biroului Oval, pătrat de sfânt,
Printre atâtea daruri, și măsura
Unui biet suflet, LIBER, pe pământ –

Știi, Doamne, care nu exiști, există, totuși –
Să mai privim frumoșii tăi nebuni,
Copii eterni, spunând la oameni, totuși:
Ca ghioceii primăverii, să fiți buni…