Un suflet trist sta pe scari in ploaie cu capul intre palme si plange…
Mai este putin din noapte pana cand va ajunge
La stele si le va stinge
Rand pe rand, plangand
De dorul lor. Ii vor lipsi, dar nu-l intereseaza.
Ploaia ii curge pe obraji, el viseaza.

Frunzele putrezite si ude de pe scari ii tin de urat…
Incearca sa gaseasca in ele un nou inceput…
Mucegait…pierdut…
Se concentreaza asupra lor si apar fulgi de nea
Ii priveste bland ca pe niste pete de catifea,
Ca pe aburul dintr-o cafea…
sperantele ii mor din ce in ce mai des
scurgandu-i-se pe chipu-i sters…

fulgii-i se agata-n par
care-i cade lin pe umar
mangaindu-i chipul rece…lacrimi obrajii-i umezesc
aburi fata-i incalzesc…

umbre solitare trec pe langa el, nu-l privesc
nici nu se sinchisesc
macar…
iar suferinta-i este in zadar…