am dormit o vreme

casa era lungă
avea camere multe banale
ca un hotel iarna
ferestre uși inutile
închideau sărăcăcios
un miros de viață uscată
se lipea de perete
mi se părea imens alb și gol

în modele am privit albul o vreme
stilizat

întotdeauna când plouă
simt că nu mai sunt multe de spus
picăturile alea mor în pământul uscat
absolut
degeaba

poate cineva vede adevărul ca un război

în mod ciudat o mână sigură
îngână
poezie și foi de hârtie
le pune pe foc mărunt mărunt
literele sunt vii
urlă
când se termină și hârtia
și scrisul


sub podele săpa un scrâșnet