Când noaptea-și va-ntinde cărări de ceață,
Și lupi cărunți, ți-or urla-n priviri,
Mă cată-n subțiri inele de gheață,
Mireasă iubită de-atâția miri.

Când peșteri de șuier a vânt ți-or plânge,
Și hulpave trupuri mânca-vor lei,
Mă caută-n plasma oglinzii de sânge,
Tu, ușă-ncropită din găuri de chei.

Când răcnetul scurt al pieririi de sine
Și moartea iubirii m-or trage la sorți,
Mă zvârle-n uitare c-o coajă de pâine,
Și-apoi mă împarte la toate, la toți.