Amforă antică pari proiectată
pe cerul nemărginit, sfânt și
iluminat cu albastrul ochilor tăi.
Nemuritor a devenit cel care a
avut curajul să-ți atingă coapsa.
Cu dalta , cu patimă și cu pietate, a
strujit ca pe un poem bucolic,
făptura ta, prin care se cern toate
visele și toate realitățile acelora a
căror imaginație e mai completă
și mai bogată privindu-te-n amurgul
gata să incendieze sufletul meu ostenit.
O, cum îți mai vibrează liniile
trupului, sub arșița Lunii târzii!
Noaptea capătă sens și profunzime,
se dezbracă de taine, ca tine de ie…
…și dispare.
Doar tu, înger al buneivestiri,
dansezi salomeic,
pe cristalinul tulbure
al timpului aproape secătuit.