Pe drumul pe care nici măcar lumina oglinzilor nu se mai vede
Un om bolnav de plămâni duce un cal de căpăstru

Omul merge întâi
Calu-l ajunge din urmă la fiecare pas
Pe lângă ei trec alți oameni bolnavi:
se duc la moară

E un fel de grabă în vocea lor înnorată și o oarecare grabă în felul în care abia se țin de căpăstru

Cu toții merg la moară

Roțile de piatră sunt mari și macină de ’nainte ca ei să se nască așa că niciunu’ nu știe când au început

Acolo se întâmplă ceva sec:
apa curge din ce în ce mai puțină.