dualitatea-nfruntă imagini în oglinzi
pe fragede-nvelișuri de mere punem preț
acolo sănătatea se dăruie citeț
și ești dator, aproape, spre măr mâna să-ntinzi

nimic pe dinafară nu lasă să se vadă
că-n mine-și fac culcușul o muză și-o tanagră
o îngeră de spumă și-o diavoliță neagră
pe rând, ridică vălul... îl lasă iar' să cadă

eu pot să tac da-n mine se-aude un Te Deum
prin ochii mei în lacrimi trec lebede spre cer
scriu pentru că mi-e frică și încă pot să sper
că țin în frâu 'năuntru-mi imensul colloseum

acolo, unde omul e sfârtecat de fiară
și se presimte moartea trecând prin calendar
când literele mele sunt piese din osuar
nu vă mirați că verbul începe să mă doară

și-l scriu cu frica-n spate ca o sălbăticiune
în mine plânge omul și urlă crudul lup
întind spre mine poduri pe care-apoi le rup
atunci cer poezia ca pe o rugăciune