un cer fără sfinți s-a oprit sub coasa lunii

în buzunarul inimii aceleași secunde roșii
pești răpitori sculptând în peretele oceanului
tablouri înrămate de vii

acelasi veac curge mereu prin albia destinului

mă ascund în spatele unui clopot cu fluturi
și arunc monotonia ca pe un bănuț

pe ambele fețe inima mea
cu praful gros de un deget