îți puneam pe umăr haina te trimiteam
în noapte să cauți
dromaderi
spatele
îți era greu
sub desagi de cristale perfecte
ești aproape un dromader!
îți strigam.

înghețându-și buzele peste umbre de brazi
înserarea se întindea
peste ochii tăi
tu în moarte stăteai
cufundându-te în sângele
marelui mister
eu te învățam
să te rogi

Deschide-te!
i-am spus
Porții
cristalele-ți străpungeau trupul
tu încă în moarte erai
tremurai
pleoapele te trăgeau înăuntru în somn

numai în ultimul minut ai ascultat
refrenul elefantului alb
atunci haina ta
a încolțit
în fildeș
de lumină
nu mai era nimic
de spus de adăugat de aflat de înțeles

în noaptea care se lăsa peste Șard
ți-ai numărat sânii
i-ai palpat
sunt doi
la locul lor
nu m-a văzut vecinul
mi-ar fi spus să nu mai beau vin

și ai plecat mai departe.