Suflet în naștere pe o tablă de vicii umane
îmi ceri să mă maturizez pe un drum fără sfârșit
deasupra căruia zboară corbi înnebuniți de aspirații
forme fără fond monopolizează gândurile copilărești
învelite de o manta perfidă de inegalități
priviri pierdute în amintiri uitate de maree
în ale sale spume înghițite de pereții unui castel de legende
rătăciți copiii în entități fără înțelesuri divine
voi,cei ce mimați că știti să trăiți în nemurire...
răni adânci din care curg simfonii de regrete
mușamalizate în cenzura unui coșciug din mormânt
un masacru fără început al trăirilor interne...
dar care se termină în firul de speranță ce stă să se rupă...
mormane de trupuri îngropate de filosofii de viață
nu știm să supraviețuim în afara monotoniei
dar ne animează nevoia de a crea o noua viață
pe care mai apoi să o aruncăm într-un hău al florilor cu spini...