Un fluture

"Eu sunt o zână
Și zbor în cer
Cum zboară inimi nerobite
Strecurate prin inel."
Zbura frumos plutind ușor
Precum un gând zgâriat pe-un nor...


"Și-am aripi noi
Și-mi vin chiar potrivit!
Eu am să zbor atât de sus,
Sper să nu ajung în vid!"

Așa vorbea un fluture născut din copci de nea...
Și el zbura anevoios căci căuta ceva.
Și-avea aripi netocite și pline de amor,
Amorul către nimeni...își căuta un posesor...

Dar el în zbor a obosit, nu avea bani de drum
Din toate florile grădinii el a ales doar scrum.
Și a ramas mirat chircit pe o crenguță rătăcită
Privea tâmpit în jurul lui, se scărpina după aripă...

"Băga-mi-aș fin piciorul stâng...în florile grădinii
Ce caut eu așa năuc...m-au înțepat toți spinii..."

Și uneori când suferea fiind săturat cu totul
Păianjenul și pânza sa îi cam făceau cu ochiul.

Se-mprumuta de bani, țigări de la furnici și molii
Și-n schimbul lor își flutura aripile zbârcite
Fuma tembel în așteptarea ploii
Și-și aducea aminte

Când de-mprumut n-a mai găsit s-a dus la amanet
Și și-a dat aripile șterse puțin cam neatent
Căci cu aripile cu tot și-a dat și ultima speranță
Că va găsi un posesor pentru amorul lui...o zdreanță.

Și a fumat pân' a crăpat, singur și năucit
De cancerul ce l-a mâncat, acum zăcea strivit
De un picior frumos de damă ce nu a observat
Cea zână mică și prostuță ce a gândit curat.