Dorința șarpe

Aș vrea să scrii ceva în mintea mea,
O lacrimă, o amintire cu perdea…
Griul din pânze ar fi dipărut finit,
Iar inima vulgară s-ar mai fi mulțumit
Cu un cuvânt…

Ideea de durere imi pare așa tăcută
Și Evul Mediu o fecioară nesatisfăcută,
Cântând în sânge plenar și ghiftuit,
Strângând din dintzi, tot mai istovit
De moarte…

Le seul bourgeois, la ultima speranța,
Recită cadențat culmea și aroganța,
Viitorul sună a gol…a minuni…a tăcere
Limba mult prea lungă a temerii durere
Are dreptate…

Orhideea moare plină de sadism
Desdemona împăturește batista în cubism,
Sinceritatea curge, mercurul se îmbată…
Lumina care trubadurează cu marea laolaltă,
Se duce…și dispare…