De două ori va trebui să plec
Din orașul aruncat ca un năvod peste nori
Arle-chin urcând cu sacoșe pe scară

Copilul care eram revoltat
Mă lovește cu un bulgăre de omăt în obraz
Am ajuns des-cui am intrat
Abia mai respir

Îi arunc de sus porumbelul cenușiu-
Această nesiguranță care mă ține în loc
Înfrigurat în mijlocul zilei

Ca o lumină de început
De două ori va trebui să plec.