mi se întinde o cauză ce n-o pot desluși
o imensă
reflectare
de urât
ca un oraș
neclintit

multă singurătate
multă
mare
singurătate
un câmp nesfârșit
o lume de gunoaie
resturi
de omenesc nefiresc de imobile

cum strângi rugăciunile
ți se scurg
în colțul gurii
fără pași fără aer
îți șterg
realitatea cu poala mea udă

se nasc păsări
mute
zboară ca și cum
le-aș vedea pentru prima oară
acum

dacă m-aș asculta m-aș auzi