Uneori nu vreau decât să te sărut,
să te trag cât mai aproape de șinele de metrou
și să ne sărutăm cu ochii închiși
în locul acela uluitor de abstract,
nimicitor de frumos;
două linii și, lângă ele,
un punct scânteietor crescând vertiginos
în șuvoiul rece de întuneric.

O sferă albă, gigantică. Și cineva care ne privește
de foarte departe, din beznă, strigând îngrozit.