Mișcându-mi pleoapele pe picatura de apă
tresare mușcându-mă de zgomotul de sub cortex
vuiete și erupții însiropează cu abstract un pahar de litere
ce se odihnesc în prelegerile de pe covorul de descoperiri
și dispare totul fără ca măcar să fi fost ceva
într-un cortegiu de zimți portejați de o lumânare stinsă
din care iese fumul orelor trecute inconștient
care mă salvează de ceea ce nu am devenit încă...
închizându-mă în cel pe care l-au blamat alții
mâinile mi s-au hrănit cu simțuri de autoconservare
denaturând principii lipite pe un asfalt crăpat
de judecățile filtrare prin rea-voință și invidie
războaie fără stategii...sunt doar sticle...
manevrate de nuduri asimetrice și plate ca o zicală veche
indestuctibilă în rădăcinile turnate în comun
dar casabilă în liniile trasate de meteoriții gândirii
și simt cum se unește roșul cu verdele și formează un negru cufundat în el
în maluri stâncoase se-omoară delfinii din echilibru
însângerându-mi pleoapele cu care țintuiesc acea picatură
care mă cutremură în perdeaua de "nu ai voie"
depărtându-mă de ceea ce a scanat el într-o singură clipă...simplitatea
tone de voci îmi lovesc auzul când închid pleopele
respirația otrăvește distanța dintre aproape și acolo
într-un pas care este AICI...și care rămâne AICI
fără să înapoieze "oriunde"-le în care trăiesc
și toate acestea pentru că-mi mișc pleoapele...
voi sta imobilă...