știu că

citești acest poem după ce pleci de la birou
înghesuit după geamuri fumurii
târziu după ora de vârf
citești stând în picioare
întro librărie
o zi mohorâtă
îndurând timpul de nămol

întro cameră de palme
cu pijamale șerpuite
zăcând
valizele deschise vorbesc de plecări
dar tu nu poți pleca
încă

în metrou înainte să fugi
către un fel de a iubi nepermis
la lumina televizorului pe mute
ce așteaptă știrile de la miezul nopții
în sala de așteptare cu străinii
la o lumină fluorescentă de plicitis
printro lupă așteptând înțelesuri abstracte
citești pentru că și alfabetul contează
lângă sobă încălzind o cană de lapte
copil plânge pe umăr

citești acest poem în altă limbă ghicind cuvinte
unele spun stop altele mergi
ascultând muzică oscilând între tristeți și speranță

citești
pentru că nu mai e nimic de citit
acolo
aici
oriunde
dezbrăcat și gol