Aș vrea ca să te torn, mirifică licoare,
în cupa vieții mele, deplin să te cuprind.
Să-ți sorb în nări parfumul de cireși în floare,
să-ți descifrez aroma de patimi clocotind.

Și într-o simfonie de tonuri papilare,
să îmi inunzi ființa, să-ți gust din plin savoarea...
Miros de mosc și ambră, ascetică chemare,
din ancestrale timpuri perpetuând culoarea.

Extaz și agonie, Valhalla și infern...
Un foc pe rugul sacru ce mistuie tăciuni...
Piroane-adânci înfipte în brațele pe lemn,
Și aripi prăbușite în tainice genuni.

Iar mistice reflexe de rubiniu și sânge
Trezesc în mine ritmuri de stranie cadență...
Te sorb dintr-o suflare, iar sufletul îmi plânge...
Ce altceva rămâne după chintesență???