aș fi putut totuși întârzia pe
meleagurile astea încă timp îndelungat
până când ținut de mâini mi-aș
fi descoperit ochii în umbra unor
ferestre de la mansardă unde
surâsul ei
mi-ar vorbi despre lucrurile acelea
puține lăsate în urmă într-un foc
ce le va topi prefăcându-le în jocuri
din care n-am mai ști să ne trezim
astea sunt locuri însă pe care nu
le mai apără nimeni și doar ecourile
se aud dintr-un timp pe care îl mai stim
doar eu și ea