simt cum mă pierd pe marginea unui eu
într-o noapte goală, fără stele.
e noaptea prăbușirii existenței mele,
sfârșitul ultimului râs pasiv cerșit.
și deși azi e sfârșitul, eu tot te simt.
te-am căutat pe sub geana unui dor apus,
urmând aceeași chemare înăbușită de timp.
acum te simt atât de aproape, dar te pierd,
unde te duci așa amărât?

uite, privirea-mi a ajuns de plumb...
a murit cerul stelelor mele.
de ce ai sufocat acel țipăt cu un sărut trecut
încă înainte de a fi strigat?

cu un glas amar m-ai pironit de stele.