de câteva zile
mă simt fără vlagă...
mai bine zis, de alaltăieri
a apărut ceva ce se cheamă
lehamite de orice
mă târâi prin viață,
fiindcă n-am curajul să mor...
pe dinăuntru mă simt dezamorsată
ca o bombă, fără fitil...
fără un țel anume, se târâie viața
agonizând fără un nume...
percepțiile mele se încetinesc
slăbesc fără șansa de a se reanima...
fără șansa de a mă recupera...
stau de câteva zile
și vegetez fără să ies
din starea asta anormală
și atât de banală...
încerc tot felul,
dar mă târâi fără rușine
în propria neputință...
mi-e rău de mine,
și de lașitatea mea...

și ce-i, nu sunt singura!