Zdrobindu-mi rotulele
de lespedea Ta, Doamne,
am ingenunchiat in lumina
plansa de vitralii.
Zboara deasupra-mi
paseri-cuvinte
ce umbre se lasa
in cercuri pe fata.
Nedorita dorinta ma priveste,
si chip frumos
contur
ii dau.
Eu ii zambesc.
Lacrimi
nu am.
Stie ca stiu,
si voiesc nevoit
si rade ca plec
intorcandu-ma.
Dar ma tarasc neverednic
spre casa Ta, Doamne,
si metru cu metru masor
cu sangele curs
de sub unghii
ca o mantuire.
Imi privesc rotulele zdrobite
de lespedea Ta, Doamne,
si invat sa umblu
-a cata oara-
sub bolta iertarii...