Mi-e dor de zapezi cazute in august,
de lumi proaspat iesite din valuri,
de clipe cuprinse intre doua trupuri
aproape contopite.
Mi-e dor de jocul acela pe care
l-am inventat impreuna:
aruncam Ideile de la unul la altul
iar cel care le scapa trebuia
sa construiasca o lume perfecta.
Mi-e dor sa-ti numar cuvintele,
sa le impart in functie de importanta
si inteles.
Da-mi lacrimile tale
pentru ca sangele meu e uscat,
seva pamantului se pierde printre
radacinile fiintelor noastre impletite
sub forma de intreg.
Mi-e dor sa ma stranga pielea,
mi-e dor de revolta oaselor mele
cuprinse de incapacitatea de a trai,
de momentele in care vedeam ca
noaptea face dragoste cu ploaia
pentru-a uda luna nascuta din coji
de portocale.