ma linistesc cind ma inchid in camera
si gindurile-mi tes de sub teasta
izbindu-se de lumina lampii.
dispretuiesc secunda dintre doua rafale,
caci ma face sa ma simt nemuritor,
cind nu sunt decit un barbat de os-
de prisos mi-e lacrima
turture pe timpla.
in spatele meu ard lumi
si suflete
si eu cutez sa scrutez totul in
flashback sau flashforward.
daca n-as sti ca te iubesc,
povara pe umeri mi-ar fi mai grea-
asa ma-ncovoi doar de
stihuri si spini in deridere.
de fapt
sunt
poate
cravata ta,
sau acul de la cravata,
sau poate
dungulita mov de
linga linia maron,
sunt eu pe
linga tine,
stafilococ alb in dans aiurit
printre surori celule.
iti sunt celula si parazit,
caci ma-ncinta respiratia
ta prin somn,
cind pot sa te-adorm pe uscat,
nepasator la raul de miine.
sunt doar al tau si tu
ma lasi sa exist,
sa fiu acul de la cravata ta,
expiratia plaminilor tai
si genele tale ingemanate.
suntem un vis
intr-un cerc infinit inchis
si singuri cu noi,
de noi, intre
noi.
zgomotul carapacelor gindurilor
si toata lichefierea
imi aduc regrete si nepasare.
in nemurirea mea
doar eu aleg sfirsitul,
cind piesa e mereu aclamata,
bisata
si luata de la zero.
un zero profund si mare,
in care te cuprind,
sa-mi fii trunchi si maduva
si suflu si sfint.