Prietenului Sergiu Dumitrescu, de râs și de voie bună

Mai ieri, Muma Pădurii se plimba
Agale, prin pădurea-ntunecată,
Pe umăr cu un corb ce croncănea,
Râzând icnit așa, ca apucată.

De unde, Doamne, o fi apărut,
În calea cotoroanței un flăcău?
Fugea ca împușcat, de-ar fi știut
Că o să îl ajungă ceasul rău.

„Cu poftă te-aș mânca, frumos mai ești.
Dar uite că-s și bună, când vreau eu,
De știi ce port pe umăr, de ghicești
Ce pasăre-i? Ce animal? E leu?

Să zici corect, că, dacă nimerești,
Îți dăruiesc o noapte de iubire,
Una ca-n filme, să mă pomenești,
Grăbește-te, că simt că-mi ies din fire”.

„Pare-a fi bou. Nu cred că mă înșel”,
Sări flăcăul și crezu că-i bine.
„Un bou ești tu, dar unul frumușel,
Așa că lasă, treacă de la mine... “