draga nimeni sunt foarte fericit ca-ti scriu, mai zilele trecute am aflat povestea a doi tineri ce se iubeau, dar nu-si puteau exprima sentimentele. erau ca doi nuferi ce scresteau unul langa altul iar cand unul se apropia de celalalt ,acesta isi ascundea fata in petale si plangea de frica noului...si..invers binrinteles la fel.nici eminescu cred ca n-ar fi putut reda durerea ce o aveau in suflete, Sheakspear cred ca ar fi murit de supradoza cu durere caci realitatea dragostei lor n-ar fi putut fi scrisa. ce mai o poveste tragica a unui el si a unei ea plini de dragoste si cu puternice sentimente ce nu stiau sa si le canalizeze spre culoarul inimilor lor. suflete pereche umplute de decoruri bacoviene ce-si otraveau zilnic inimile cu cuvinte grele, pana cand intr-o zi cand dragostea lor n-a mai putut rabda si a disparut...haha ai sa zici ca nu se poate..evident nu se poate dar cei doi asa declara peste tot, insa adevarul este ca dragostea lor va fi vesnica, va dainui atata timp cat lumina va desparti apusul de amurg, si blestemata ca la noi amurguri si rasarituri intre alte lumini si intunericuri sa-si aduca aminte de primul amurg si primul rasarit