Caii albi ai cuvintelor...


Tropote de rugăciuni se ridic
de pe-acest pământ, spre lumină..
Frunzele plâng prin ochii noștri,
iar pe veșmântul Domnului
cresc fire cu mir...
Fiecare copac este vegheat
de un cal cu copite-arzând
și aripi ce clădesc între cer și pământ,
sunete de pian...
Absența norilor doare
și ne simțim neudați de vise,
parcă vedem toate tropotele
în proprii pași...
Caii...sunt îngeri oare?
Căci ei înțeleg cuvintele...
și sunt albi...