ultimul poem al ciclului ,,Poemele lui Joshua''

sufletul unui bărbat este la început o hartă
cu orașe mici luminoase în care
fetițe cu cozi împletite sar șotronul
ca niște fluturi mici de catifea galbenă
departe de zbuciumul lumii
în urmele bleu ciel ale ploii
ele sunt închise apoi în blocuri de desen
sau maculatoare cu hârtie proastă
ca și cum ar călători pe veci prin tulpina vreunui arbore
ale cărui inele vor număra într-o zi moartea

,,melc, melc, codobelc – scoate coarne bourești
și te du la baltă, și bea apă caldă’’

mai este sufletul lui un cer ca un bulevard
pavat cu steluțe mici metalifere multicolore
la colÈ› cineva vinde vin vechi
care va înteți furtuna primei nopți de dragoste
oglindă prin care se va privi
de fiecare dată când va supune o altă femeie
cu alte flori cu alte vorbe dar niciodată
la fel de puternic

într-o zi sufletul lui va fi un ocean
din toate cele ce v-am spus eu
și pe deasupra el îngenuncheat
asupra a ceea ce a căutat atunci când nu știa
că ierburile de leac răsar numai și numai
în trupul ei care e una singură
și poartă numele disperării căutării sau pe scurt
femeii

cine mai crede atunci decât că
Dumnezeu a îndumnezeit pe-acolo
pe lângă sufletul lui