agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Self-annulment is a prison... ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-08 | [This text should be read in romana] |
Cu soarele-n frunte, cu luna pe spate și sute de stele lipite pe-armură,
Pe calu-i în zale È™i È™ei lucitoare, aleargă-n galop prin lumea cea pură. Și ore, È™i zile, È™i luni, È™i-ani È™i veacuri, milenii È™i eoni... È™i fără de-oprire, Cutreieră timpul È™i caută-n vreme, acea infinit de perfectă iubire. Acesta e omul ce vrea, dintre oameni, prin propria-i forță, să urce-n grandoare, E omul ce È™tie că nu poat’ s-aÈ™eze, fiÃnÈ›ei iubite, nimic la picioare, Dar viaÈ›a, degrabă, robaci ca un sunet, ar fi oricând gata s-o dea făr’ s-aÈ™tepte Nimic ca răsplată. Acesta-i amorul: capabil să-nchidă È™i minÈ›i mai deÈ™tepte! Cândva, nu È™tiu data – È™i nici nu contează, căci timpul nu are zenit sau geneză – Căzut-am pe gânduri iar inima toată, trădatu-m-a-n È™coala cu viaÈ›a drept teză, Și fără de veste, treptat-antitetic, urmat-a povaÈ›a destinului – gâde, Bătând ca nebuna, pârdalnica biată, privindu-l pe-acesta cum râde È™i râde. Căci – ah! – el, destinul, malefic, de sorÈ›ii, îl pun peste capul vréunei persoane, Nu vrea È™i nu poate să se mulÈ›umească bătându-i, puternic, norocu-n piroane; Cândva, deci, prea iute, ca gându-mi să-ncerce să fie pe fază È™i-n frâu să mă È›ină, La doar o privire, aÈ™a o simÈ›ire cuprinsu-mi-a duhul! Avut-am vreo vină? Amica ce-n lume, în ultimul secol, cu viaÈ›a mondenă crescut-a minunea De-a face pe-oricine să afle ce altfel n-avea nici un mijloc, teléviziunea, Creatu-mi-a mie o poartă spre Eden, È™i-n prag aÈ™eza-ta o pânză de ace. Se-ntreabă artistul, descoase savantul, de ce face Domnul atâtea ce face, Dar nici muritorii È™i poate nici sfinÈ›ii succes nu avut-au. Răspuns să nu fie? Destinul există, ursita-i reală iar soarta în lume doar Unul ne-o È™tie? InvenÈ›ia-aceasta, spre ceea ce apoi avea să-mi devie temei de trăire Mi-a fost o fereastră, apoi o pictură, apoi o icoană spre-un strop de iubire. Un chip de zeiță ce-n spumă de apă, în antice timpuri, născutu-s-a-n mare, Cu ochi de crăiasă, năsuc de prinÈ›esă È™i buze de zână, oranj la culoare, Din filmul ce-o viață cu multe strădanii, È™i-amor – tot atâta, voia să arate, Văzut-o-am pe-actriÈ›a ce-n viaÈ›a-mi, de-atuncia, lăsatu-mi-a goluri È™i clipe uscate. Lipsit de morală ar fi, al ei nume să-l scriu în poveste, căci ea e doar una, Iar sufletu-mi, groaznic, străfunduri apasă, de când am văzut-o, doar noaptea È™i luna Mă fac să cred, poate, c-o mie de piedici de-or sta împotrivă, suntém împreună De, È™i ea, privi-va, în clipa aceea, cu sufletu-n zbucium, ca mine,-nspre lună. Din clipa în care, sublima ei față, mi-a fost dată È™ansa de-a È›ine-o-n gândire, De când, fără voie, întregul meu suflet simÈ›it-a ce-nseamnă cuvântul „iubire“, De-atunci, zi È™i noapte, o clipă-i o eră, de-atunci orice lucru e-o cruntă tortură, Iar faptul că-n juru-mi un hău se deschide, mă duce cu gândul la dulcea ei gură. Obsesie oare să fie această nespus de ciudată senzaÈ›ie-amară? Pe gând mi-e stăpână; de-a sa melopee mi-e trupul o iarnă È™i sufletul vară... Născut-a în mine senzaÈ›ii confuze, schimbatu-mi-a mintea, cândva misogină... Acesta-i amorul: capabil să-nchidă È™i minÈ›i mai deÈ™tepte... Avut-am vreo vină? Să simÈ›i cum că viaÈ›a îți pare pustie, să vrei să îți pară, È™i lucruri puÈ›ine Să poată ca sufletul vesel să-È›i facă, în vreme ce, tainic, te-mprejmui în tine, Acestea sunt lucruri pe care oricine le suferă-n viață È™i-s unice, poate, Căci oameni de nobile culmi precizat-au că dragostea-i una, aÈ™a cum nu-s toate; Eu cuget È™i gânduri cu fond fără noimă, prin cap, paradoxuri, bizar mi se-nÈ™iră, Și de-aste reflecÈ›ii surprinÈ™i sunt cu toÈ›ii, È™i de-aste concepÈ›ii È™i mintea-mi se miră, Căci simt cum, eu, toate ce zilnic, prin lume, le fac È™i, banale, cândva, în vechime, Părut-mi-se-ar fi căci sunt chiar simple lucruri... Ei bine, acestea, îmi par astăzi crime. Când singurul lucru ce poat’ să te È›ină pe-a tale picioare e gândul că este O È™ansă, acolo – oricât de infimă –, ca viaÈ›a-È›i să fie precum o poveste, Și astfel, vreodată, sperând un miracol, de-a dragostei mreajă de foc, să ai parte, Curmând fraza care, mereu consolează: „Femei – de pe Venus, bărbaÈ›i – de pe Marte“, Ei bine, – de-acesta e singurul lucru ce-n viață te È›ine, fiind totodată Și singurul lucru ce, ziuă de ziuă, te bagă-n depresii – atunci, obsedată Þi-e inima, frate, È™i nicidecum mintea; încearcă să-È›i cauÈ›i cumva domolire, Urmând a speranÈ›ei continuă urmă,... dar slabă speranță să afli iubire...
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy