Regret


De anii reci care-au trecut
Ce prins mai sunt și mă cuprinde…
În pasul meu care descinde
Tot mai la vale, mai la vale…
Privind uimit la Tine mut,
Mă mir de har și de-ndurare!

Tu ierți la infinit și taci.
Și-aceiași suntem de milenii,
Sunt în istorie și genii
Ce-au fost „nimic” în fundul gropii,
Și mulți bogați, dar tot săraci
Sunt după ce dau ortul popii.

-Mărite Domn, al celor mulți,
Și-acelor ce Tu faci dreptate.
Ochi ce veghează peste toate,
Și-a minții Tale înțeleaptă,
Urechea ce pe toți i-asculți
Spre Tine gândul meu se-ndreaptă.

În jurul Tău, sunt numai sfinții
Și-acei ce își zidesc pe piatră
Credința Ta de mult visată,
Și scoși din ape, dintre valuri,
Pecetluiți pe fruntea minții,
Le-ai dat a Tale idealuri.

Tu veșnic ești, noi, clipă doar
Ce fuge una după alta,
Cuvântul Tău e ca și dalta
Ce sapă-n piatra dintru noi
Prin Duhul Sfânt și al Tău har
Să faci din noi modele noi.

Iar cei ce îți slujesc cu sârg
Se-nalță piatră după piatră
Ca o clădire fără pată,
S-o iei la Tine-n altă țară…
Atunci când trece ea de pârg
Căci încă este primăvară.