am smuls roșului patima
și-am aruncat-o la granița
dintre vise
ascultam atârnând
de-un fir de iarbă
cum se simte

albastrului i-am smuls absolutul
și mi-am facut veșmânt divin
am sculptat din boabe de nisip
liniștea și adâncul

durerea sorbit-am-o din cupe albe
sempitern cerșind momente vagi
de sticlă mată
întoarce-te mai des spre calde
spre pline de-nțeles
spre amintiri